Inevitabilul curs
cineva mă împinge spre bătrânețe
e împotriva a tot ceea ce simt
o netrăire continuă
de la secunda aceea când am decis să-mi pietrific inima
văd bărbați de foc
înfășurați în zâmbete prefăcute
și nu-mi spun nimic
aerul lor ridicol mă face să cred
că nu am ce pierde
cineva mă împinge spre bătrânețe
cum ai împinge o barcă pe mare
și valurile înspumate
îmi spală urmele tinere din privire
cine sunt eu să cred că va fi altfel
că moartea mă va ocoli
și viața își va schimba cursul
că mă voi întoarce până în copilărie
apoi o voi lua de la capăt
ceva mă împiedică să fac toate astea
poate o stâncă sau un râu
care curge numai la lăsarea întunericului
dinspre tinerețea consumată în grabă
cineva mă strigă pe nume
și eu nu mai răspund
aleg să îmi îngrămădesc restul zilelor
în pieptul deschis pentru o nouă viață
cineva îmi arată drumul
și mă las în voia sorții
ca orice muritor
ce-și așază lacrimile în cutiile de lemn
poezie de Any Drăgoianu din Orașul unui singur poet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre întuneric
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zile
- poezii despre stânci
- poezii despre secunde
- poezii despre schimbare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.