Femeia care aşteaptă

Ce bucurie, soarele răsare
Şi raza lui vesteşte-o nouă zi,
Poate că astăzi, pe-un cal alb călare,
Un tânăr prinţ la mine va veni.

De-atâta vreme îmi păstrez speranţa,
Şi plină de iubire îl aştept,
Să-i aud glasul şi să-i mângâi faţa,
Să simt că-mi sare inima din piept.

Sunt mulţi bărbaţi ce mă divinizează
Şi-mi spun cuvinte tandre fel de fel,
Eu îi ignor, şi chiar mă deranjează,
Fiindcă tot timpul mă gândesc la el.

Dar noaptea cade iar mult prea grăbită,
Oare cu ce, O, Doamne, am greşit?
Mă simt din nou profund dezamăgită,
Că nici de-această dată n-a venit.

Privesc spre cer şi caut alinare
Şi-aud distinct un glas divin şi pur,
"Uită de prinţul pe-un cal alb călare,
Priveşte atent la oamenii din jur".

poezie de Octavian Cocoş (10 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Votează! | Copiază!