* * *
nu-mi mai am viața.
m-am uitat după ea
în momentul în care am simțit
că parcă aveam cândva
ceva lângă mine care se zbătea,
legată scurt cu sfoară.
și nu mai era.
ciudat e că acum
sunt o cumințenie lungă.
ca așteptarea seminței
să se facă arbore. sau om.
te văd pe tine...
cum ai furat toată istoria planetei
din împrejurul sentimentelor
și o descarci pe masă
cu vocea ta bărbătească...
îmi pun obrajii de ascultat
în palme.
așa îmi dau seama
cum e să te îndrăgostești
pe îndelete.
atunci o văd. vie.
din întreaga istorie,
te prind rămas cu viața mea
în mână.
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre istorie
- poezii despre voce
- poezii despre viață
- poezii despre planete
- poezii despre iubire
- poezii despre copaci
- poezii despre bărbați
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.