Facere
Își poartă mâna pe un trup de lut,
Peste-a lui viață, peste chipul mut
Pe care dintru totdeauna l-a știut,
Că poate să respire în neștire,
Pe un pământ de rouă și iubire,
Dar lutu-i slab, se macin-a murire...
Și imediat după creație, îl eliberează
Pe omul care moare și visează,
Sperând că taina vieții n-o trișează;
Tu mâna porți pe trupul meu,
Eu mâna port pe trupul tău,
Naștem alt trup în Dumnezeu
Și suntem doi și suntem goi,
Ca într-o noapte de război,
În care moartea a uitat definitiv de noi,
Tu mâna porți să mă supui,
Să mă deții, să mă răpui,
Sunt patru mâini care trișează voia Lui,
Pe un pământ ce geme tulburat,
Uitat în veșnicia de păcat,
A primei guri de aer respirat.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre mâini
- poezii despre moarte
- poezii despre visare
- poezii despre uitare
- poezii despre război
- poezii despre rouă
- poezii despre religie
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.