Rece, dar... trece!

Furtuna asta de zăpadă ne pustieşte fără milă,
fură din suflet primăvara şi o târăşte în mocirlă.

Cu şfichiul gerului fierbinte ne flagelează bucuria,
cere impozit pe speranţe, nu ia în calcul mărturia
că am plătit pentru visare cu viaţă roasă-n mii de scame,
ninse în zile irosite în mult prea multă cugetare.

Vestalei frigului nu-i pasă, ea focului îi e duşman
şi suflă viscolul spre inimi, răpindu-ne an după an.
Preface-apoi sângele-n ţurţuri, înjunghiindu-ne mişel,
(în împietrirea-i ucigaşă, ăsta e singurul ei ţel.)

Habar nu are că există... În sufletu-i încrâncenat,
iubirea ei cea nenăscută zace, ca spinul îngheţat,
la margine de întuneric şi bagă Soarele la apă,
să-i dăruiască nopţii ceasuri... punând uitare-n orice groapă-
o casă pentr-un Trup de gheaţă, ce era cald până mai ieri
şi-azi duce crucea peste moarte, dăruind VIAŢA-n primăveri...

Furtuna asta de zăpadă e fata vântului şi-a iernii,
bunici i-s viscolul şi ceaţa, ce smulg Credinţa din vecernii
şi-o spulberă în depărtare, sperând că-i vor slăbi puterea,
dar primăvara o adună şi-o-ncununează cu-NVIEREA...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!