Moş Crăciun

Moş Crăciun din cer de sus
Multe daruri ne-ai adus,
Nu cred că te vei supăra
De îţi voi cere ceva...
Tu stai mândru între sfinţi
De-i vedea pe-ai mei părinţi...
Cu ce oare am deranjat,
De singurea m-au lăsat
Si mi-au dat o viaţă amară
Cum e frunza de secară.
Nu îţi cer daruri, jucării,
Cum o fac ceilalţi copii,
Bani, palate sau avere,
Doar un strop de mângâiere...

Nu îţi cer palat de gheaţă,
Mama să mă strângă în braţe,
Iar în noaptea de Ajun
Capul pe piept să îl pun,
Inimă ce rău mă doare,
Nu am pic de alinare...
Copiii ce au de toate
Mă privesc cu răutate,
Sunt văzută-n ochii lor
Precum Iov, un cerşetor,
Ce-l batjocoreau păgânii
Şi pe răni îl lingeau câinii...
La viaţă i-am dat simbrie
Propria copilărie.

Moşule, îţi cer iertare
De te-am supărat prea tare,
Ştiu că ai o carte mare,
La toţi le dai ascultare
Gându-e la fiecare, după a ta îndurare
La cei bătrâni după fapte,
Daruri, spor şi sănătate,
La mame le-ai dat blândeţe, mângâiere sufletească,
Sunt puţini copii ce au parte de iubire,
De un fericit destin, fiind cadoul lor divin,
Viaţa nu-i decât minuni.
E lacrimi, dar şi spini,
Îndurare doamne, Amin!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!