Într-un cimitir breton

Ei dorm aici somn bun,
Aceşti pescari care şi-au petrecut, cu mult sau cu puţin folos,
Viaţa pe apele Oceanului Atlantic, nemilos;
Nu şi-ar fi aflat acolo, sub unduitorul lui zăbun
Cu valuri lungi şi creţe-un mai acătării pat,
Un mormânt de nimeni netulburat.

Şi ei dorm somn bun,
Aceşti ţărani care şi-au cheltuit întreaga viaţă
Pe câmp, muncind şi-apoi vânzând la piaţă,
Despre ei astăzi eu pot să spun
Că nu mi-i amintesc punând vreodată sare rănii,
Alţii cred că, de fapt, făceau nişte mătănii.

Şi-acum când noaptea cade,
Eu, de furtună-mpins din stâlp în stâlp,
O biată stafie trudind pe ape şi pe câmp,
Cutreier pe păşuni, în unde-arunc năvoade;
Iar morţii mei dragi cu mâinile lor pale
Mi-arată drumul pe mări şi pe ogoare.

poezie de Ernest Dowson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!