Unirea-n simţire e-al nostru pilastru

În zori de zi, al meu suflet de dor mânat,
Şi-a pus în tolbă ca şi merinde de drum,
File de istorie culese din scrum
Şi din ochiul destinului încercănat.

Fruntea-mi obosită cu drag mi-a sărutat
Şi mi-a promis că-n curând se va întoarce,
Lâna din caier nu va-nceta a toarce
Cât încă mai e sânul ce l-a alăptat.

Năpasta se abătu peste-omenire,
Îmbrăţişări jerfim pe altarul vieţii,
În măşţi se prelinge roua dimineţii,
Celor vii le facem sfânta pomenire.

Doar sufletul se mişcă în libertate,
Nu te întrista când corpu-ţi părăseşte,
Pâinea iubirii în fraţii tăi dospeşte,
Apoi se întoarnă cu acuitate.

Lăsăţi aşadar sufletele să vină
În cetatea Unirii şi mână-n mână,
Doar o simţire să ne fie cunună,
Din Cer să coboare pronia divină.

În străzile pustii deschide-ţi chakrele
Şi vei vedea uimit noian de suflete,
Venite de-aiurea în complicitate,
Rescriind Unirea cu roşii cernele.

La Alba v-aşteptă sufletu-mi albastru
Născut şi crescut sub cerul României,
Deşi-s departe cânt Oda Bucuriei,
Unirea-n simţire e-al nostru pilastru.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!