Vă condamați părinții?!
Vă condamnați părinții?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Și sânge de Iisus în ei se zbate
Și s-ar întoarce repetat din moarte.
Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Și între ei și voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!
Voi sunteți visul lor și drum spre mâine,
O viață, cântul vieții,-un colț de pâine.
Îi condamnați tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!
Ei nu mai au puterea să zâmbească,
Sunt obosiți de boală și de timp,
Dar v-au lăsat cenușa strămoșească
Și obosiți de chinuri, au plecat
Și-n alte lumi grăbesc să strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-ați alungat.
Ei au zburat o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viața voastră
Când poposiți, în lacrimi, la mormânt.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre moarte
- poezii despre durere
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre tăcere
- poezii despre sânge
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.