Copacul vechilor cântări
Copacul meu de gânduri suferea
privind cum frunze de-amintiri se cern
și cad în toamna rece, se aștern
pe haosul atâtor vechi uitări.
Și nu plecau șoptindu-i "Bun rămas!",
nici fremătând a jale ori suspin
spre lutul din al frunzelor destin.
Pluteau, ducând și lacrimi, și-ncântări.
Mai sunt atât de multe! Le privesc
și le alint cu mâinile de ram
ce s-au asprit din timpul când eram,
înconjurat de verde, singur zeu.
Erau iubite fluturând în vânt
și îmi cântau când stelele, pe cer,
se minunau de-acolo, din eter,
de cântecul ce mă-nsoțea mereu.
Mai cântă încă, dar în cântul lor
sunt note grave, tremurând în frig.
Aș vrea un anotimp să le câștig,
să nu mi se aștearnă împrejur
ca un covor de frunze pustiit
de amintirea vechilor cântări.
Acolo, jos, e-o lume de uitări,
iar gândul... cât de greu e să-l îndur!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre gânduri
- poezii despre frunze
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre mâini
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.