De când şi dacii ne-nchid poarta

Ne lasă singuri, astăzi, soarta
Şi mohorât ne este ceasul,
De când şi dacii ne-nchid poarta,
Văzând ce-ncet ne este pasul,

Şovăitor, prin noaptea dată
De o putere din pustie,
Ce-a năpădit azi ţara toată
C-un veac întreg de insomnie.

Dar mult prea laşi, privim la stele
Şi invocăm puteri divine,
Ca vechii daci, treziţi din ele,
Să schimbe tristele destine

Ce le avem, bătuţi de soartă,
Că n-auzim chemarea ruptă
Din steag cu lup, lăsat la poartă,
Care-n zadar cheamă la luptă...

poezie de Pavel Lică din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!