De când și dacii ne-nchid poarta
Ne lasă singuri, astăzi, soarta
Și mohorât ne este ceasul,
De când și dacii ne-nchid poarta,
Văzând ce-ncet ne este pasul,
Șovăitor, prin noaptea dată
De o putere din pustie,
Ce-a năpădit azi țara toată
C-un veac întreg de insomnie.
Dar mult prea lași, privim la stele
Și invocăm puteri divine,
Ca vechii daci, treziți din ele,
Să schimbe tristele destine
Ce le avem, bătuți de soartă,
Că n-auzim chemarea ruptă
Din steag cu lup, lăsat la poartă,
Care-n zadar cheamă la luptă...
poezie de Pavel Lică din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.