Pe marginea cerului
Pășesc ferm pe marginea cerului...
Frânturi de mister
Aleargă peste timp, peste zare.
Lumea nu mai are culoare...
Ochi oblici ne privesc a mirare.
S-au prelungit spre periferie,
Ca un con de hârtie.
Pleoapele par niște metale
Curios concepute.
Coasa morții a șlefuit pe pereți
O câmpie și-un munte.
Dumnezeu a uitat poarta Raiul deschisă
Iar ei, curioși, au intrat.
Voiau să simtă mirosul de Iad.
Acum stau cu divinul la masa verde.
Umbre gelatinoase învelesc
Centura de castitate universală.
Trebuie respectată distanțarea
În unghiuri egal depărtate față de moarte.
O boală invadase realul,
Iar îngerii aveau aripile pătate de sânge.
Dumnezeu... plânge...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre moarte
- poezii despre îngeri
- poezii despre virginitate
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre rai
- poezii despre plâns
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.