O femeie trecută vorbește cu toamna
(....)
Te așteptam si astăzi, ca ieri,
Cu-aceeasi vagă
Tristete-n care nu stiu daca mai am
vreun țel,
Căci nu mă-ntreb
De-o viață trăită in alt fel
Mi-ar fi părut mai tristă
Ori mi-ar fi fost mai dragă
Dar iată că din glastră o alba tufanică
Se-ntinde peste masă până pe fruntea mea.
Se-ntinde si m-atinge
de parc-ar vrea să-mi zică
De ce te las să intri în casă peste ea
Si iată ca din cripta celui răpus de tine
Ma cheamă iarași, toamna,
De parca-ar fi acum
El singurul cu care puteau să-mi fie altcum
Toți anii ce trecură de-atuncea peste mine.
poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre vorbire
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre prezent
- poezii despre femei
- poezii despre alb
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.