Apus în doi
Nu voi putea vreodat' să pierd din amintire
Un chip ce are-n plete un nimb de nemurire,
Atât de dragă-i clipa, clipită și pierdută,
O umbra a unei zile doar de-al meu vis știută,
Nu voi putea vreodată, ca-n nopțile pustii,
Să uit o fericire ce nu-i a celor vii,
Nu voi putea să port a vieții mele plete
Fără să simt continuu imensele regrete,
Dorințele pierdute într-un noian apus
Ce-au alungat în beznă un jurământ răpus,
Pierdut, fugit în noaptea grea ce mi-a rămas
Să-mi bucure-n tăcere al fericirii pas,
Apus în doi, dar oare cine-ascunde raza lui?
Eu, tu sau poate chiar blestemul cerului
Ce-i aruncat asupra mea și condamnată sunt și simt,
Că nu voi mai iubi nicicând, nimic pe-acest pământ
Stingher
Și strâmt,
Și vreau să pier
Visând.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre fericire
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre păr
- poezii despre promisiuni
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.