Invocări de bun simţ

Sunt o talpă de iarbă şi un creştet de cer
de bun simţ vinovată, am tot dreptul să sper
că în ţara lui vodă, vor mai fi Ţepeşi vii
şi că cei ce-s neoameni vor cădea, vor plăti.

Îmbâcsiţi de tăcere şi de ochii închişi
îndurăm ca bătrânii şi copiii ucişi
să ne fie de-acei, ce n-au mamă şi prunc,
dar chimir plin de galbeni şi zevzecul năuc.

Ei se cred împăraţi sau vătafi peste glie
c-ar putea bunii noştri, de durere să-învie
când sădiţii copaci, vreascuri cad sub secure
şi lăstarul rămas încă ştie să-îndure.

Ţi-s bărbaţii perdanţi, c-au coloana curbată
şi femeia-i fantoşă de doctrini ambetată
Motivaţia lor, este rangul şi banii
Da's, o gaşcă de hoţi, n-au credinţă golanii.

Ce Ion, ce Vasile? Care Gheorghe mai vrea
Să te-îmbrace în ie, să te poată veghea
Când cu gleznele goale şi cu părul ciudat
Nu-şi mai rade doar barba, nu mai este bărbat!

Care Ană, Ileană? Ce Mării mai avem,
Să-ngenunche cu teamă, să evite-un blestem?
Pruncii blând să şi-i crească, înţelepţi şi curaţi
Primenind o pădure, de Femei şi Bărbaţi.

Ne îngroapă pripaşii datini ce mai avem,
Românie, te clatini! Să nu mori te rechem!
Sunt o talpă de iarbă şi un creştet de cer
de bun simţ vinovată, am tot dreptul să sper!

30.08.2020

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!