Tatăl nostru şi pâine

Aievea sunt, îmi place să le ştiu în vis
ce azi se cheamă înfometare.
Copii abandonaţi, bătranii părasiţi
orfelinate sumbre, cârciumi funerare.

E adevarat şi aş vrea în vis să fie
tot ce blestem căzu ca o ruşine.
E adevarat şi parc-o lungă tragedie
ne otrăveşte traiul, nădejdea de mai bine.

O cârciumă eu vad în miez de noapte,
flăcari verzi danseză ca-n iad,
boabe de fosfor, albe, răscoapte,
picură-n pahare, sfârâie şi ard.

Pierdut în patimi, mut şi-ntunecat,
robul Tău Doamne, soarbe din pahar
otrava vicleană, alcoolul distilat
plătit cu trudnice braţe, chin şi-amar.

Undeva l-aşteaptă în miez de noapte
copiii înfometaţi de tată şi de pâine,
cu mânuţele fragede, curate,
se roagă pentru ziua cea de mâine.

Dar la cârciumă e-n toi azi veselia,
prin fum de ţigară beţivii înjură,
femei pierdute îşi fac meseria
şi diavolul le toarna vorbe de hulă.

În fiecare noapte iadul varsă jar,
şi cârciuma, ca o răsuflare fierbinte,
spulberă scântei ca dintr-un amnar
şi focul s-aprinde in minţi ameţite.

Îmi place în vis să le ştiu:
cârciuma murdară, taverna-mormânt…
Dar aici sunt toate: sticla cu rachiu,
flăcarile verzi, iadul pe pământ.

Doar tu, Iisuse, Te mai răstigneşti,
Golgotele le mai colinzi prin lume,
ai grijă de copiii Tăi şi le mai pune
pe Tatăl Sfânt şi-o pâine-n rugăciune.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!