Nebun umblu
în fracul meu de carton
stă cam scorțos
învelind trupul copt de ani
cu stângăcia unei femei
fugite din paradis cu vina
toată asupra ei
soarele seacă adn-ul
purtat prin orașul îngerilor
căzuți în dizgrație
moleculele mele au devenit
instabile de când a venit
nisipul saharian să le pună-n mișcare
străzile se strâmtează
când trec nebun ca un virus
prelins pe pereții plini
de graffiti și plante îngălbenite
care se încăpățânează să trăiască
într-un mediu nociv
ajung unde ajung dacă sunt
așteptat sau nu de cineva
curios să vadă sfârșitul
cum vine când nu trebuie
să vină când aștepți
cu inima umplută de bucurie
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Vasile Culidiuc. [Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre îngeri
- poezii despre încăpățânare
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre sfârșit
- poezii despre rai
- poezii despre plante
- poezii despre oraș
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.