Părăsite
Văzut-am suflete rătăcind prin locuri
De care nici nu știau în viața lor
Au fost de Tine Doamne părăsite,
Ștergându-le din minte, trecut și viitor.
Natura pe care o batjocoreau,
Acum le este alături ca o mamă
Se tanguiesc amarnic, cerându-ți ajutor,
Dar Tu sfătuiești natura, de ele să se teamă.
Le ții în întuneric, chiar dacă afară-i zi
Crescându-le mai mult, dorința de răzbunare,
Dacă prin locul acela, va trece cineva,
Nu va avea nicicând, vre-o șansă de scăpare.
Când va fi judecata, iertarea de păcate
Când soarele si luna, vor străluci în zare,
Cand tot poporul va fi, in fața tronului,
Vor sta și ele triste, privind din depărtare.
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre natură
- poezii despre mamă
- poezii despre iertare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.