Noapte de Sânziene

Cerul se deschide,
freamătă văzduhul,
sacrul şi profanul
ating infinitul,
împletesc cununi
din flori de sânziene,
miracol şi atemporal
conectează-n astral
rădăcini din ţinut boreal,
câmpii transformă-n covor sideral.
Focuri se aprind
pe pământ arid,
departe ţin răul,
purificarea creşte,
căci ielele-n alai
printre noi coboară,
pentru ţara mea ţes o iişoară.
A lor frumuseţe
ne iau pe loc maiul,
le privim smeriţi,
un pic ameţiţi,
şi-un cântec divin,
suav, cristalin,
ne-nvăluie gândul şi plaiul.
E noaptea cu soare,
când Ion s-a născut
cu cerul şi-omenirea
prinsoare a făcut,
pământu'-a botezat
cu sevă de pom,
drăgaicele-a chemat
să pună-n atom
lumina din soare,
iubirea din floare.
Spiritul intuitiv
ne este discipul,
credem cu tărie
în orice crepuscul.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!