Iia Romaneasca
Se odihnesc tacute, cusute pe ea, vise si amintiri
ce coboara magic in siruri viu colorate
spre manecile largi deschise catre infinit.
Pe piept, poarta plina de mandrie
doruri, lacrimi si zambete,
Iar pe umeri, altita, imbracata in iubire
parca sta gata sa zboare spre nemurire.
Un poem incarcat de istorie, o doina
cu glas de privighetoare, camasa alba de lumina
pentru cei mai frumosi ingeri. Iia Romaneasca.
poezie de Marius Alexandru (17 iunie 2021)
Adăugat de Marius Alexandru
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre superlative
- poezii despre privighetori
- poezii despre poezie
- poezii despre odihnă
- poezii despre iubire
- poezii despre istorie
- poezii despre infinit
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.