Acuma soarele suia pe scara cerului în zodia întâia şi se auzea, din prăpăstiile de jos, tunetul zăporului. Pe plaiuri, era încă iarnă dulce, cu ostroave de omăt subt brazi. Cucoşii cei mari sălbatici începeau să-şi cheme găinile în marginea poienelor. Dela peşteră se auzea mugetul bourilor, în hăţaşurile văii. Cintezii şi stigleţii care ceruseră sălaş în peşteră cât ţinuse puterea iernii se mutaseră pe crenguţele mestecenilor de deasupra celor trei izvoare şi se închinau primăverii cântând subţirel şi sticlindu-şi în lumină àcele ochişorilor. După ce se arătă pe cerul nopţilor luna plină a luminii lui Martie, cei doi ucenici aşezaseră la altar făcliile de ceară poruncite, căci la sfârşitul acelei săptămâni postul lor se sfârşea, şi, după trei zile de mâhnire, tăcere şi taină, urma o nouă înviere a Dumnezeului tuturor veacurilor.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!