Cântec
Culorile în trup, se fac oase dulci,
se face vin, zăpada iernii trecute,
ochii se fac pietre, buzele. singurătate,
cuvintele se fac tristețe.
Sunt plin de umbre ca un observator galactic
lăsat în părăsire,
cu chei ruginind în stele. Din amintiri
îi ivesc pe bărbații care nu voi fi niciodată
și din degete le simt cum cresc, vertebrele
unor femei cu piele de frunză.
Și m-acopăr cu ploi și cu pământul
atâta cât rămâne sub zborul păsărilor,
m-acopăr cu uitare,
dar în răstimpuri reînviez, limpede.
Fiecare rană căscată în mine
poate deveni un cuib util
pentru voi, cei care-mi locuiți sângele...
Mă întorc în mine, în pleoapa despicată,
a observatorului năpădit de comete, prăfuit
de algele altor țărmuri, mă întorc, palid,
în orbita spartă, semănând și în risipire
cu imaginea răsturnată, a cercului...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zbor
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre sânge
- poezii despre singurătate
- poezii despre păsări
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.