Hărţi negre

Nu prezenţa pietrelor,
nici aplauzele vântului,
te vor face să ştii
c-ai ajuns,

nu marea care sărbătoreşte
doar plecările,
nici munţii,
nici oraşele muribunde.

Nimeni şi nimic nu-ţi va spune
unde te afli.
F i e c a r e c l i p ă e u n l o c
Î n c a r e n-a i m a i f o s t n i c i o d a t ă.

Tu poţi umbla
convins că împrăştii
o lumină în jurul tău.
Dar cum ai putea şti asta?

Prezentul e întotdeauna întunecos.
Hărţile lui sunt negre,
şi apar de nicăieri,
descriind,

în ascensiunea lor lentă
în ele însele,
propria lor călătorie,
pustiul prezentului,

deprimarea, temperata
necesitate a finalizării lui.
În vreme ce devin existenţă
ele sunt asemeni respiraţiei.

Iar dacă sunt, eventual, studiate,
este numai pentru a afla,
prea târziu, că ceea ce tu ai crezut
că te privea pe tine

nu există.
Casa ta nu-i marcată
pe niciuna dintre ele,
nici prietenii tăi,

aşteptându-te să apari,
nici inamicii,
listându-ţi erorile.
Numai tu eşti acolo,

salutând
ceea ce vei fi,
iar iarba neagră
rezistă tuturor stelelor negre.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!