Ne mor prietenii
Aud iar voci pe scena ce devora destine,
Prietenii ne pleacă, prietenii ne mor,
Văd rătăcind trei stele prin zare cenușie,
Cu inimile triste, vorbind de moartea lor,
Și simt cum vertical vibrează-n cor poeții,
Sub cerul vlăguit de-atâta imprudență,
Pășind printre fantome, pe coridoare sumbre,
Zâmbesc nepăsători spre noua existență.
Îngenunchind cuvinte sub tălpile de sănii,
I-au râs în față morții, poetic, mai mereu,
În ritm de tarantela, acum fără vreo teamă,
Se plimbă-n nemurire, doar ei cu Dumnezeu.
Au strâns, aici, în inimi, puține anotimpuri
Și-un dor mă amăgește la modul singular,
Recidivând cuvinte își vor urma destinul,
De-atâta disperare căzând rectangular.
Miroase-a brad afară și plouă liniștit,
Se-ndreaptă înspre casa cu vise de-mprumut
Iar ilegal pe stradă au apărut doi îngeri,
Valsând în ritmul lor, la modul absolut.
În ce bibliotecă de mâine să îi caut?
Ce prostă-i simetria trăirii sus și jos.
Mă tot gândesc c-odată vom fi iar împreună,
Să dăruim cuvinte din noul adăpost.
Nu plângeți dragi prieteni, mai scrieți câte-un vers!
În vama dintre lumi e rânduială veche.
Vorbiți însă încet, ea, moartea, vă aude...
Joacă încă zaruri cu suflete pereche.
----------------------------------------------
Te vezi stăpână moarte peste ai lumii sorți?
Cei plecați de-acasă nu sunt și n-or fi morți.
Luați din lumea asta, cu toții vor trăi,
Dar după tine, moarte, ce-o fi când vei muri?
poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre poezie
- poezii despre ritm
- poezii despre prietenie
- poezii despre inimă
- poezii despre îngeri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zaruri
- poezii despre vorbire
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.