Salcâmul nimănui
Erau pe deal copaci destui,
Dar unul, cel al nimănui,
Foșnea din frunze cu-nțeles
Când mă rupeam de-un drum de șes.
Se întâmpla atât de rar,
Încât mă întrebam: "El chiar
Își amintește mersul meu
Ori chipul? Știe că sunt eu?"
Sunt ani de când n-am mai trecut
Prin locuri care mi-au plăcut
Și-au fost, în tinerețea mea,
Decor spre ce mă atrăgea.
Mă-ntreb și-acum, pe-același drum:
Salcâmul dintr-un vechi album,
Mai pune-n margini de cărare
O umbră binefăcătoare?
M-apropii și o adiere
Șoptește-n clipa de plăcere
De sub salcâmul nimănui:
"Iubești aceiași ochi căprui?"
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre plăcere
- poezii despre ochi căprui
- poezii despre iubire
- poezii despre frunze
- poezii despre copaci
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.