Dulcea deşteptare a inimilor adormite

Mai cade încă bruma-n noapte, aparent vorace,
dar îndulcit, aerul inofensivă o face.
Iarba şi florile acum nu mai îngheaţă,
perluţele sunt parcă înşirate pe aţă.
Sunt picături precum lacrimile
unei femei dezamăgită-n dragoste,
ce şi le usucă consolându-şi gândurile
că din nou va răsări soarele în stanişte.
Pe corzile timpului renăscut,
natura cântă melodii armonioase
căci mantie de verde crud şi-a pus pe lut
zâna primăvară, nascuta din gerul trecut...
Îmbrăcat în verde, albastru, galben,
vântul coase-o armonie de Chopin...
Adagio, pe narcisa imperială
inima candidă se aşază ca o bănuială,
razele strălucitoare învăluite-n eşarfa solară
îşi împrăştie printre brazde lumina boreală.
Frumoasă eşti tu, primăvară,
proaspătă şi parfumată ca fecioara codană.
Aduci cu tine zbor de rândunele,
şi dans multicolor de fluturi în vâlcele.
Măiastră regină, domnişoară a timpului,
dulce deşteptare a inimilor adormite în legănul vântului,
a minţilor dezacordate ce pacea-şi găsesc
în molcoma odihnă a regnului păsăresc,
ai sădit bucată din blândă inima ta
în fiinta-mi renăscută ca stea
şi ca-ntr-o oglindă se reflectă acum,
ale mele visuri rătăcite pe drum.
Cuvinte de rară frumuseţe în ai tăi ochi citesc,
inima mea vibrează fredonând un cântec ceresc.

poezie de Doina-Maria Constantin din Continuum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!