Popas în copilărie
Mă așezam sub brazi... Ca pe-o comoară
Strângeam în mână conurile gri.
Și pumnul strâns ar fi putut să doară
În amintirea blândă de copii.
Acum am mai crescut, poveri sunt multe,
Mi-e pumnul strâns a dor și-a neputință.
Ignor tăcut puterile oculte
Și mă aplec beteag, înspre căință.
Nu mai am munți, doar goluri de lumină
Plutesc în amintire repetat.
Și lumea mea acum plutește-n tină
Și globurile din copaci s-au spart.
Acum am brazi în gânduri. Și golașe
Sunt crestele poeme rezalit.
În mine amintirile se-adună
Preum se-adună credincioșii-n schit.
S-au dus în chip de cruci, în cimitire,
Cei drepți și buni. Eu singură-am rămas.
Îi plâng și-aștept, cum scris e în psaltie,
Să-i pomenesc la câte-un parastas.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre amintiri
- poezii despre tăcere
- poezii despre poezie
- poezii despre plâns
- poezii despre munți
- poezii despre lumină
- poezii despre gânduri
- poezii despre dor
- poezii despre cruce
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.