Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

În ultimul timp s-au ridicat unele obiecțiuni cu privire la valoarea lucrărilor publicate în colecția "Luceafărul". Editura fiind acuzată de indulgență în aprecierea poeziilor propuse spre editare. Surprinzător mi se pare faptul că acestui cor de cenzori "integri" li s-a alăturat și un tânăr poet, Ilie Constantin, abia scăpat de câțiva ani de ucenicie și care, ca orice începător, a beneficiat și el într-o măsură de indulgență. Și mai surprinzător este faptul că, în continuare, el propune ca tinerii să-și publie primele poezii pe cheltuiala lor, ca pe vremuri, uitând, se vede treaba, situația firească a unui tânăr poet, ca și costul pe care-l implică o asemenea aventură. Propunerea nu poate fi reușită decât ca glumă, deși articolul lui Ilie Constantin nu are nimic umoristic.

în revista Viața Românească, nr. 10 (1968)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook