Sonetul 112
Iubirea ta și mila îmi astupă
Stigmatul bârfei ce pe frunte-i pus;
Ce crede lumea nu mă preocupă
Tu mă-nverzești, ce ar mai fi de spus?
Ești lumea mea și mă silesc întruna
Să-mi știu valoarea din cuvântul tău;
N-ascult de nimeni, tu îmi ești cununa
Și numai tu îmi spui ce-i bun sau rău.
Într-un abis adânc arunc păsarea,
Ca șarpele urechile-mi închid
Să n-aud bârfa, dar nici adularea;
Pe toți indiferent eu îi desfid.
Dar tu în mine te-ai întipărit,
Că cei din jur îmi par că au murit.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre bârfă
- poezii despre șerpi
- poezii despre valoare
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre promisiuni
- poezii despre iubire
- poezii despre cuvinte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.