Mă întrebam cu o curiozitate resemnată, cum de nimeni nu a reușit să deslușească strigătul disperat din șoapta mea? De câte ori ar fi trebuit să mai mor, în fiecare zi, pentru ca cineva să poată observa că sunt viu? Ce veșminte ar fi trebuit să port, ce zeghe slinoase, pentru ca cineva să vadă, în sfârșit, că nu sunt decât un prizonier, un proscris, un condamnat la moarte de la care nu mai auzi altceva decât zăngănitul macabru al lanțurilor? Ce cuvinte ar mai fi trebuit să folosesc pentru ca să le deschid mintea celorlalți, pentru a le arăta cum libertatea lor îmi este închisoare rece, întunecată și umedă? Ce ar fi trebuit să mai fac pentru ca ei să se dumirească, în cele din urmă, că sunt altfel, că nu aveam cum să rezist prea mult timp în turma în care m-am trezit pe neașteptate?
Cam care ar fi fost prețul răscumpărării aripilor cu care am fost înzestrat? Cât ar fi trebuit să plătesc pentru a mi se lua plasturele de pe gură, cătușele de la mâini și lanțurile de la glezne? O melodie, două, trei, zece, o sută? Un roman, două, cinci? O sută de poezii sau o mie? Câte piese de teatru și câte eseuri? Oare câte vieți mi-ar trebui pentru a putea plăti prețul eliberării mele?
Eugen Blaj în Exilat în propria viață, XXXIII
Adăugat de Eugen Blaj
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre plată
- citate despre moarte
- citate despre cătușe
- citate despre întuneric
- citate despre viață
- citate despre timp
- citate despre teatru
- citate despre sfârșit
- citate despre poezie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.