Lângă mare
Dis-de-dimineață, împreună cu câinele
M-am dus s-admir marea albastră.
Sirenele au ieșit din adâncuri
Să mă privească.
Iar fregatele de la suprafața mării
Și-au întins brațele de cânepă-n fel și chip,
Crezându-mă un șoricel
Ghinionist, naufragiat pe nisip.
Am rămas acolo până când mareea
Mi-a trecut peste pantofiori
Și peste șorțuleț și cingătoare,
Și peste corsaj, dându-mi răcoroși fiori;
Credeam că mă va înghiți cu totul,
C-o să dispar cum dispare-un bob de rouă
De pe mâneca unei păpădii
Și-atunci ne-am mișcat deodată-amândouă.
Iar ea ea m-a urmat îndeaproape;
I-am simțit, de-argint, degetele vii
Pe glezna mea apoi pantofii mei
S-au umplut de perle sidefii.
Am ajuns pe țărm, era multă lume la plimbare,
Dar ea părea să nu cunoască pe nimeni din oraș;
Acolo, s-a-înclinat și m-a privit pătrunzător,
Apoi, apoi marea s-a retras.
poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre trecut
- poezii despre rouă
- poezii despre plimbare
- poezii despre perle
- poezii despre oraș
- poezii despre nisip
- poezii despre glezne
- poezii despre ghinion
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.