Ultim trofeu

dorind să-mi iau revanşa
să-mi demonstreze că nu sunt tocmai bătrână
pentru a mai fi folositoare
timpul îmi poartă paşii pe scările prezentului
ajunsă în marginea scenei
m-am simţit aidoma saltimbancului
jucam rolul scris de tine

călătoare în căutarea insulei
cu nisipuri mişcătoare şi pitoni solitari
aşteptam semnalul de început al marelui act
nu am simţit zâmbetul închis între buze
implicat în drumul propus
să-l parcurgem numai împreuna

ieşit din pagini de poezie
zâmbetul a devenit un rid în plus pe imaginea mea

vinovaţi de culorile absurde ce invadaseră amfiteatrul pelerini printre poeme europene
m-au întâmpinat cu braţe deschise
păreau din marmoră lacrimată
prinşi în mişcari lascive impuse de rol

jucam paralel drama semizeului tău
alt acrobat în saltul de la înălţimea
ce acoperă umerii lumii
presărate cu măsline şi mere roşii
grăbită să-ţi vorbească despre
iubirea ce leagă încă de la începuturi
lume mirifică acoperită de aripi
curgătoare peste săritura ce ne adusese
în mijlocul arenei marelui amfiteatru
aproape speriaţi de ropotul aplauzelor umede ale spectatorilor

spectatori adevărată adunare de crocodili
lăudăroşi sensibili primitori cu marii artişti

arlechin venit de peste mări plângăcioase şi oceane înţelepte
cu o voce de gramofon răguşit la limita îngheţului din fiinţa mea
beau din cupa plină de lacrimi ostracizate
ignor lacrima proaspăt rătăcită printre luminile rampei
cu răsuflări schiţate zămislesc replici

în rolul secund un urlet prelung
inventat ad-hoc de neprevăzut
mă aruncă la capătul înţelegerii

în marginea dinspre întuneric a luminii negre
rezemată de încredere caut ochii tăi
sufleor acuzat de minute lungi obositoare
jucate de un arlechin în actul râsului
ca ultim trofeu

spectacolul regizat de viaţă
se amuză îmbrăcat în rochiţa cu volane sutien fără cupă
trăieşte clipa printre gratiile durerii
speranţe ca un ecou evadează în lumina ţipătoare
revărsată din cupola de aer a prezentului

caut un punct de sprijin în logica momentului
sunt o formă răvăşită apărută într-o întâmplare
în care teama naşte dialoguri arbitrare
cu eroi inventaţi de tine
acolo pe plaja cu palmieri care scriu telegrame

am luat rolul în serios ard liniştită
învăţ buzele să zâmbească nu înainte de a proba
o pereche de sandale şi una de ochelari
schiţate artistic pe şoldul continentului LINIŞTEA
unic fără locuri stranii în care se derulează
nebunii permise pentru îndeplinirea contopirilor
aspect ce poate trece drept plictisitor
într-o preamirată fărădelege ca un joc fistichiu

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!