Îmi plac oamenii. Mă intrigă şi deopotrivă atrag, trăirile mute, trăsăturile fine de suflet, integritatea şi vanitatea care amestecă visuri mici şi mari într-un amalgam surd. Îmi place că seamănă şi adună fericiri şi tristeţi de pe cer deschis, cu nori şi colţuri de senin. Suflă peste primăveri din zâmbet, fluieră suferinţele altora, dansează pe note de clipă fără portativ şi ritm. Îmi plac oamenii liberi. Nu în aparenţă ci intens, asumat, din toată puterea esenţei lor. Sunt siguri, fragili în proporţii inegale, neştiut de nimeni, decenţi şi simpli. Eu zic că simplitatea-i virtute şi vârf de speranţă într-o lume aproape înghiţită de consumerism şi ipocrizie la pachet. Îmi plac oamenii care judecă drept, pe sine, în vederea evoluţiei. La ce-mi foloseşte slăbiciunea sau neputinţa altuia dacă sunt oglindite în limpezimea inimii mele sub altă formă?
Îmi plac oamenii selectivi dar nu aroganţi. Iubeşti, ierţi, dai totul fără măsură, dar cui?

Andreea Palasescu (29 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!