Îmi pare că visez

Cu vorbe aspre mă îndepărtezi,
în inimă le simt ca pe pumnale,
când te ascult îmi pare că visez
un carnaval din vremuri ancestrale:
eu Micul Cupidon îndrăgostit
de o paiaţă atârnată-n sârme,
venind în umbra ta necontenit
ruşinea să ţi-o şteargă de pe urme.

Nu mă-ntreba de ce te mai urmez
stând atârnat pe sârmă lângă tine,
chiar de mă minţi, îmi pare că visez,
mă pierd în unduirile-ţi feline.
Am renunţat la demnitatea mea,
sunt copleşit de magica-ţi tutelă –
nu mă gândesc nicicum că aş putea
să mă desprind de umbra ta rebelă.

Mă-mpac umil cu tragicul destin,
doar timpul poate vraja să-o desfacă,
aştept puteri, ca-n clipele ce vin
tot jocul tău să îl transform în joacă.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!