Nuntă şi jale

Azi e nuntă la palat
Toată lumea-i bucuroasă
Că prinţesa cea frumoasă
Cu un prinţ s-a măritat.

Invitaţii vin grăbiţi
În veşminte rafinate
Şi-aduc daruri minunate
Celor doi îndrăgostiţi.

Ce ospăţ sărbătoresc
S-a pornit în sala mare
Nobilii, fără-ncetare,
Beau, mănâncă, chefuiesc.

Sună muzica frumos
Zeci de mândre siluete
Se întrec în piruete
În decorul fabulos.

Chiar şi luna s-a oprit
La fereastră să privească
Nunta aceasta împărătească
Cum nu s-a mai pomenit.

Doar în sat, pe lângă dig,
Plânge-o mamă cu durere
Văzând cum copilu-i piere
Că-i flămând şi-i este frig.

Şi-L roagă pe Dumnezeu
Şi adânc îi e oftatul:
"Doamne, nu îmi lua băiatul,
Fă mai bine să mor eu".

Dar nu-i blestemă deloc
Pe cei ce petrec la nuntă,
Ci în taină se încruntă
Că ea n-a avut noroc.

poezie de Octavian Cocoş (5 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Votează! | Copiază!