Biserica ruinată
Biserica stă tristă pe golul mal al mării
O noapte-a fost, cumplită, iar valul revărsat
Cu vuiet îngropat-a sub el întregul sat.
Și bârne și cadavre și semne-ale pierzării
Rămaseră-n amestec prin mucedul nămol
Când apă se retrase lăsând iar câmpul gol.
Când trec corăbierii în dreptul ei, pe mare,
Fac cruce, și cu vâsla bat apă mai grăbit.
Se joacă vântul jalnic cu clopotul dogit,
Prin spartele ferestre cântând cu disperare.
Amurgul vine roșu, vin gălbenele zori,
Și noaptea peste lună trec turmele de nori,
Ea stă, tăcutul martur, pe veștedă colină
Umplând singurătatea de spaimă și fiori...
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre spaimă
- poezii despre singurătate
- poezii despre sat
- poezii despre roșu
- poezii despre religie
- poezii despre nori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.