Dilemă
Trec direct la subiect,
Nu m-ascund după căciulă,
Oare cum este corect,
Să zic pendul sau pendulă?
Pendulu-i ca un șiret
Cu un corp solid la capăt
Ce se leagănă discret
(Menționez, așa, în treacăt).
Pendula este un ceas,
Știu că nu-i o noutate,
Cu un braț ce-n jos e tras
Și mișcat de-o greutate.
Nici nu știi ce să mai crezi,
Sau n-am eu minte destulă,
Când în viață oscilezi,
Ești pendul sau ești pendulă?
poezie de Octavian Cocoș (1 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre greutate, poezii despre corp sau poezii despre ceas
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.