Când spectacolul vieții e mut
Am grijă de mine deși se moare-ncet
încă de pe când eram vioară
când spectacolul vieții e mut
dă-mi voie sa plâng
sunt pe o urmă de rană...
nu-mi aminti cum am ajuns
femeie de foc din copilul de lut
Cât eram de frumoasă
știam de la tine,
astăzi nu mai știu de fel
dar învăț cum se moare-n picioare
de pe vremea când
aveam pe deget inel...
Și mă-ndepărtez de toate
să văd
până unde nu mă mai văd,
dacă vreau să uit,
să mă uit
nimic nu mă ține
am voie să plâng,
să mor în picioare,
și să strig istovită după mine...
poezie de Daniela Pârvu Dorin din de la Autor, Clipe (2 august 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre vioară
- poezii despre viață
- poezii despre prezent
- poezii despre plâns
- poezii despre picioare
- poezii despre moarte
- poezii despre lut
- poezii despre frumusețe
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.