Am albit prea devreme...

Am albit prea devreme să mă vait că mi-e greu,
Că părinţii-s cenuşă şi-i visez tot mereu,
Şi la rându-mi părinte voi lua drumul lor,
Iar în urmă m-or plânge anotimpuri de dor.

Vin din urmă zăpezi troienind primăveri,
N-au răgaz să îmi ierte tinereţea de ieri,
Cer simbrie pe riduri şi pe firul de păr,
Târguiesc un zaraf să le ia în răspăr.

Amintiri îmi cutremură gândul ursuz
Ca un film derulând pe-un perete difuz,
Cern nisipul pestriţ să-l plantez în răvar
S-amăgească clepsidra când va da un lăstar.

Gene-mi cad pe obraji ca o ploaie de mai,
Eu le-adun resemnată-n ibricul de ceai,
Cântăresc ce-am topit din ce-ar fi să mai ard
Plimbând paşii mărunţi pe-al meu lung bulevard.

E furtună la ţărmul unde vreau s-ancorez,
Mă las dusă de valuri şi prin ele visez,
Însetată de viaţă îmi doresc să degust
Vinul dulce rămas din pocalul vetust.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!