La patru ore fix

Perete scund din fals opal
la nişa strâmtă de sub scară
ascunde măşti de carnaval
uitate-acolo de-astă vară,
le-am căutat fără folos
prin debaraua fără uşă,
dar am găsit doar brad stufos
împodobit cu o păpuşă.
Cu ochii de mărgăritar,
ea m-a privit cu-un fel de milă
şi mi-a şoptit cu glas amar
că-mi va prezice o sibilă.
Nu am crezut ce îmi spunea
căci arăta cam demodată –
purta costum de catifea
şi pălărie din prelată,
dar pe la patru ore fix,
bătute-n ceasul cu pendulă,
sibila, fără crucifix,
sosi adusă de-o patrulă.
Venind spre mine m-a privit
cu ochi adânci de preoteasă –
am plâns de teamă şi-am fugit
lăsând-o singură în casă,
dar a venit în urma mea
şi m-a bătut uşor pe spate,
zicând ghiduşă c-ar putea
să mă dezlege de păcate,
însă deodată am văzut
că nu era defel sibilă,
ci doar iubita din trecut
întoarsă parcă mai ostilă.
N-am ascultat-o nicidecum,
mi se părea cam mânioasă,
am părăsit-o lângă drum
şi m-am întors îndată-acasă,
dar nu ştiu cum s-a întâmplat:
când am intrat grăbit pe uşă,
era deja la mine-n pat
purtând veşmântul de păpuşă.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!