Întâlnirea cu Hiroshima
lui Kaoru Yasui
Pământ, pământ tăcut.
Tăcută,
cu pielea pârjolită, cu statura goală,
iertare, Hiroshima...
Iertare pentru fiecare pas
ce-atinge-o rană, rupe-o cicatrice...
Iertare pentru fiece privire,
ce chiar de-i mângâioasă doare...
Iertare pentru fiece cuvânt
Ce tulbură văzduhu-n care-ți cauți
copiii,
noaroadele de prunci pe veci pierduți...
Mormânt
inexistent... Vânt... vânt... vânt... vânt...
Și glasul lor, acum încet sunând,
din zi în zi mai stins,
numai în amintire...
O, cimitire,... inexistente... inexistente...
De vrei să plângi, să nu poți stânge-n brațe
măcar o urnă, un mormânt măcar...
Unde ți-s pruncii, Hiroshima? Poate
în oceanul
de-argint nepăsător...
Poate-n cavoul infinit
al cerului...
Sau poate, chiar pe-acest pământ
pe care-l calc...
Fiece pas ce-l fac, îl fac cu teamă...
Fiece palmă de pământ
ascunde-un catafalc...
Parca-a strigat pământul
Călcat de mine
--- Mamă!
Oh, aripi da-mi, văzduhule de smalț,
să fiu ușor ca tine, să mă-nalț,
să nu ating cu pasul nici o rană,
să taie-aripa-mi cerul îngerește...
... Dar scăpărând din miile-i de răni,
se-apropie de mine Hiroshima,
se-apropie și se înclină lin
și-mi face semn
--- Poftește, prietene,
și vezi ce-a fost,
ce e
și povestește...
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre copilărie
- poezii despre tăcere
- poezii despre bebeluși
- poezii despre îngeri
- poezii despre vânt
- poezii despre prietenie
- poezii despre plâns
- poezii despre ocean
- poezii despre moarte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.