Greu e, Doamne, să rostești
autoportret)
nasc speranțe-n slove
spulber orice nor
cresc mlădițe'n pleoape
dorm în ploi de dor
rătăcesc tristețea
într-o toamnă-amară
caut frumusețea
ce'n absențe-omoară
despletesc amurguri
frunzei de castani
prind în iriși muguri
înfloriți prin ani
simt zvâcniri sculptate'n
palme sărutate
când mi-e trupul val
mării zbuciumate
mai pășesc prin viscol
viscolind aminte
c-am sub monopol
tot ce doarme'n minte
țin în mâini portrete
din pastel de gene
și'n condei regrete
temerile mele
port smaralde'n buze
chihlimbar în ochi
spinii mei sunt muze
slovelor de foc
împletesc cununi
macilor din sâni
și mi-e pielea soare
'n zi de sânzioare
dăruiesc simțire
fără tras la sorți
mă las străjuire
vieții nu pun porți
și prin vorbă lină'n
salbe de lumină
mai alint-un vis
ce nu-i încă scris
mi-am răscopt tăcerea,
astăzi creionez
faceți-mi plăcerea
spuneți: Te iubesc!
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre viscol
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre sâni
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.