E ca şi cum din versuri mi-ai plecat...

Mi-e dor de tine ca de-o lună plină,
Iubita mea cu buclele în vânt,
E noaptea-n care îţi recit şi-ţi cânt
Atins de rău şi absolvit de vină.

Şi păunescian mi-e dor de tine,
E ca şi cum din versuri mi-ai plecat
Spre-a scrie un scenariu separat
În altă lume, unde ţi-e mai bine.

Un dor extrem, ca o anomalie,
S-a infiltrat în mine, insolent,
Cuprins de poftă, mă consumă lent
Şi face din carnagiu sindrofie.

Mi-e dor de tine ca de o durere
Pe care-o simţi în oase, ceas de ceas,
Iar fără ea te-ntrebi ce-a mai rămas
Şi ce ofrandă ţi se va mai cere.

N-am construit altare, nici palate,
În general, am râs când n-avea sens
Şi am trăit, în doi, pe contrasens,
Mirându-ne că încă se mai poate.

Am fost doar vânzătorii de iluzii,
Neînţeleşi actori, cerşind un bis,
Ne-am prins în piepturi semnul "interzis",
Hrănindu-ne cu patimi şi confuzii.

Mi-e dor de tine ca de-o lună plină,
Iubita mea cu buclele în vânt,
E noaptea-n care îţi recit şi-ţi cânt
Atins de rău şi absolvit de vină.

Cristian Lisandru în Volumul "Numele tău ca o întrebare..." (10 februarie 2020)
Adăugat de crislis
Votează! | Copiază!