Înserare

Hei, înserare ce te furişezi
În patul meu şi-n casa mea,
Tu crezi că daca te insinuezi
Te aciuezi şi-n viaţa mea?

Te-nşeli ispită aburind a noapte
Şi-a beznă frământată-n vise,
Negreala ta de mure coapte
O sorb cu buzele-mi deschise.

Te gust smerită şi-n tăcere
Şi când adorm mă simt purtată
Printre tărâmuri efemere
În noaptea binecuvântată.

Iar când flămândă te inspir
Eu te expir mai luminoasă,
Miroşi a smirnă şi a mir
Tu, neagra mea evlavioasă.

Te plâng! Tu, trista mea cernită
Ca o fantomă din genuni,
Eşti veşnica nedumerită
La pragul celor două lumi.

Deci, poartă-ţi straiele cernite
De văduvă, la alte porţi!
La mine nu sunt nimerite,
Eu îmi port doliul doar la morţi.

Dar te accept, îţi ştiu menirea
De-a-mi fi doar binecuvântare
În patul meu, când fericirea
Mi-o iau ca pernă, la culcare.

Adorm cu tine-n gând, să ştii,
Şi mă petrec prin tine, boare,
Să te salut din zori de zi
Cernita mea, dulce-nserare...

17.09.2017

poezie de Florentina Mitrică (17 septembrie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Votează! | Copiază!