Am pledat vinovată

Am evadat din ultima noastră seară
obosisem să iubesc fragmentând bucăţi de fericire.

Am fugit desculţă să te caut dincolo de toate gratiile tăcerilor
pe tine întregul meu cel cu mâinile nezdrelite
prin alte cotloane tainice.

Pe urmele mele ai asmuţit tot aburul pământului
şi câteva furtuni erau cât pe ce să mă prindă
de gleznele neputinţelor.

Am căzut în genunchi, în genunchii tăi am căzut,
atunci m-ai privat de mersul pe jos
şi-am învăţat zborul rotit al vieţilor rămase mie.

Din viaţa răbdată mai am un "trebuie" în răsăritul buzelor
şi-un "amin", încleştat din apusul pleoapelor
până în necuprinsul braţelor mele.

Fac zilnic apel către juraţii sufletului
să-mi obţină clemenţa gândurilor
pe ordinea de zi a paşilor despletiţi.

Pe viaţa visată am pledat însămi vinovată.

Am să mă-ntorc la tine
în toate vieţile ce vor urma urmându-te,
să te iubesc întru odihna viselor noastre
şi-a cuvintelor ce mi le zămisleşti
într-un volum de poeme răscolit
pe file sempiterne.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!