Lapidarium
ce ne-a rămas?
pământul pe care călcăm în vârful picioarelor
de teamă să nu trezim vârcolacii adâncurilor
cu ochi de lavă
aerul pe care îl respirăm din instinct
deși ne preface în cenușii stalagmite
zi după zi în timp ce tăcem
ici colo câte o inimă scăpată vie
din măcelul în pași de vals.
încălziți-vă la lumânările de paști
inocenților vinovați
amintiți-vă ziua de mâine
imaginați-vă ziua de ieri
ridicați din colb piatra lunii
apoi aruncați-o înspre fruntea
cerbului fermecat și nemuritor
orbilor.
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Maria Daniela Goea. [Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre vârcolaci
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viitor
- poezii despre vals
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre picioare
- poezii despre lumânări
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.