Rândunica
Sosesc rândunelele...
Sfârșită de oboseală, pe la ceasul înserării,
S-a întors din nou la cuibul de la streașina uitării,
Adormi căzută, frântă, rândunica istovită,
Doar aici, la ea acasă, liniștea-i e împlinită.
Zorii crapă, străpung noaptea cu sulițe lucitoare,
Se trezește mângâiată de a dimineții boare,
Privirea-și rotește-n zare, hotărât îi este gândul,
Cu nămol adus în ciocu-i să-și repare-n grabă cuibul.
Își scutură așternutul, culcușul și-l primenește,
Oușoarele prind viață, sub aripă le-ncălzește,
Păzește cu strășnicie prețiosul ei tezaur
Ce cu drag în el păstrează bulgărași gingași de aur.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre rândunele
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre tezaur
- poezii despre somn
- poezii despre sfârșit
- poezii despre seară
- poezii despre noapte
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.