Fără rost

Domoale destrămări de gânduri
Se pierd prin labirint, făţarnic,
Trăim o viaţă printre rânduri,
Murim tot ostenind zadarnic.
În mâna altora e zarul,
De unde-un leac al suferinţei?
Prostia răsturnat-a carul
Şi-i la cheremul neputinţei.
Acel ce şansă nu mai are,
Sau poate c-ar avea vreo una...
Dar iată, ultima chemare
Căci şansa lui, a fost minciuna!
Pleacă la Domnul în odihnă,
Încheie rolul plin de fapte...
Şi-o aduna în moarte tihnă
Cu îngerii uimiţi de toate!
Şi cui să cerem socoteală
Că e prea greu şi nu se poate,
Pe cin' să punem la-ndoială
Când dreptul nu ni se socoate?
Poate-am trăit destul, se pare,
Şi încurcăm cu noi pretenţii
Dar cine poate să separe
Cât să trăiască pretendenţii?
Să mai avem o şansă oare
La viaţa noastră? Că-i doar una!
În Constituţie se pare
Este un drept, dintotdeauna!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!