Limbi de dragon
pasărea a fost dată afară din cer
pe motiv de incompatibilitate
de-atunci cântă
o sole mio
primăvara a deschis din nou
porțile edenului
mierlele grădinii rătăcind prin lumile roșii
construiesc cuibul cu aștri
sunt bolnave de risipa dragostei
și nasc pui fără aripi
izolați în colivie
de limbile acelui dragon
la capătul lumii
un bărbat iubește o femeie
eu iubesc o stea
mierlele au tăcut pentru eternitate
și pământul respiră a moarte
dincolo de timp
fluturii polenizează
cenușa florilor
pentru următorul răsărit
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.