Moartea pădurilor

Din hoţie în hoţie
E pădurea mai pustie!
Taie drujba şi toporul,
De-am ajuns să ducem dorul
Munţilor împăduriţi,
Care urlă dezgoliţi...
Ştiţi voi, criminali de soi,
C-aţi intrat într-un război
Cu trecutul nostru sfânt
Şi blesteamă din mormânt,
Toţi străbunii ce-au trudit,
Până au împădurit
Şi la deal, şi la câmpie,
În frumoasa Românie?
Din mormânt se vor afară
C-au luptat s-aveţi o ţară,
Iar acum, pe-arginţi puţini
Voi o vindeţi la străini!
Ştiţi cum sună treaba asta,
Parcă ne-a lovit năpasta,
Iar strămoşii, vechi ecou,
Voi îi omorâţi din nou!
Cum priviţi în ochi nepoţii,
Nu vedeţi cum sunt cu toţii
Pregătiţi să aibă-o viaţă,
N-o să aibă-un cap de aţă!
Nu lăsaţi un mâine clar,
Voi tăiaţi şi iar şi iar,
Nesătui, s-aveţi avere
O să vindeţi până piere
Tot ce-i românesc, dar eu
Am să-l rog pe Dumnezeu,
Să oprească viclenia
Ce îngroapă România!
Tu, Isuse, fii-ne scutul,
Că noi ne iubim trecutul,
Nu-i lăsa în nesimţire,
Dă-le hoţilor de ştire
Că din banii ce-i primesc
Când pădurea jefuiesc,
Căci hulpavă le e firea,
Nu se-aleg cu Mântuirea!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!